Creșterea constantă a populației la nivel mondial determină mai multe emisii de CO2, dar și mai puține resurse. Așa cum prevede Organizația Națiunilor Unite, în anul 2050 Pământul va ajunge la un total de 9,7 miliarde de oameni, iar în anul 2100 la 11 miliarde.
Emisiile de carbon au efect direct asupra încălzirii globale, afectând întreaga planetă. Odată cu începutul Revoluției Industriale, emisiile de gaze cu efect de seră au continuat să crească. De aceea, sectorul industrial este considerat ca fiind principala problemă a acestui fenomen. Însă, fiecare dintre noi poate contribui în a reduce amprenta de carbon, prin adoptarea unui stil de viață mai grijuliu cu mediul înconjurător.
Prin amprentă de carbon se înțelege emisiile de gaze cu efect de seră produse de o companie, organizație, activitate, persoană sau chiar un eveniment.
Amprenta de carbon este rezultatul activităților noastre de zi cu zi ce implică un consum de combustibil pentru producerea de alimente, materiale sau îndeplinirea diverselor servicii cum ar fi transportul.
De exemplu, în timp ce un drum parcurs cu bicicleta nu implică absolut nicio emisie de CO2, un zbor Londra-București emană 350 kg CO2, iar un autocar ce parcurge 250 km emană 30 kg CO2.
Acestea sunt cele mai simple modalități prin care noi toți putem reduce amprenta de carbon, în activitățile noastre de zi cu zi.
Este evident că trebuie să avem din ce în ce mai multă grijă de mediul înconjurător. Încearcă și tu să-ți îmbunătățești stilul de viață în favoarea planetei și pune în aplicare simplele sfaturi amintite în acest articol.